Dacă cobori la Dunăre, la capătul falezei vezi o clădire atât de frumoasă că te întrebi de ce nu e transformată în hotel sau altceva care să o pună în valoare. Este moara Violatos, cunoscută de toți brăilenii, unul dintre reperele vizuale ale orașului, o bucată din moștenirea industrială de altădată.
Numele vine de la numele proprietarului, Panait Violatos, unul dintre cei cinci frați Violatos, care aveau mai multe afaceri în Brăila, fiecare ocupându-se de câte una dintre ele. Înainte de a-și construi propria moară, Panait Violatos a fost asociat timp de câțiva ani (1889 – 1892) la Moara Millas, care a fost premiată cu medalia de argint la
România nu se află pe lista statelor cu participare oficială, însă a fost reprezentată de un număr de companii private, printre care și Moara Millas din Brăila.
Când a fost construită, în 1896, Moara Violatos a fost considerată cea mai modernă moară din sud-estul Europei, cu una dintre cele mai mari, dacă nu chiar cea mai mare capacitate de producție. Inițial Panait Violatos nici nu a avut aprobare pentru a o construi, a existat chiar o interpelare în Parlamentul României nu privire la implicațiile din punct de vedere sanitar ale amplasării unei mori cu aburi pe malul Dunării.
Construcția avea șase etaje, pe două dintre etaje erau de fapt niște depozite uriașe, și era legată de Dunăre printr-un tunel subteran în care exista o instalație ce descărca cerealele din șlepuri direct în fabrică. În interior, avea motoare cu abur și o instalație electrică, toate operate de muncitori specializați aduși din alte țări, și se lucra fără întrerupere – erau prelucrate peste 100 de tone de făină pe zi. Făina era ulterior exportată în tot felul de țări din Orientul Mijlociu și nordul Africii.
A fost realizată după proiectul lui Anghel Saligny, fiind una dintre construcțiile industriale din Brăila proiectate de acest inginer genial. Un alt proiect este cel al Depozitelor Anghel Saligny, cum sunt cunoscute azi, tot pe malul Dunării.
Tot patrimoniul Morii Violatos a fost naționalizat în 1948, în perioada comunistă clădirea a avut tot felul de destinații, iar din anul 2000 a fost complet închisă – acum poate fi admirată doar din exterior.
În diferite descrieri care conțin informații tehnice despre construcție găsim un detaliu interesant: clădirea se sprijină pe 148 de piloni din lemn de cedru aduşi din Libia, acoperiţi cu mai multe straturi de uleiuri naturale extrase din diferite răşinoase şi cu gudron
