Rareș Boldeanu: „Aș face mama tourist trapurilor – o zonă cu grătare cu pește”

Rareș Boldeanu visează la o Brăilă plină de turiști veniți în city-break, care se plimbă pe străzile în evantai, ar merge pe urmele lui Panait Istrati sau ale Anei Aslan sau ale lui Terente, și în final ajung pe malul Dunării, ca să mănânce pește.
Share on facebook
Facebook

[Cum arată Brăila ta personală, subiectivă? Cum ai descrie azi Brăila copilăriei tale – ce imagini, ce gusturi, ce mirosuri asociezi cu ea?

Îmi amintesc că în școala primară, atunci când trebuia să facem compuneri cu expresii date, Brăila ne era dată ca Orașul Salcâmilor. O fi fost al salcâmilor pe vremea lui Istrati – în copilăria mea era al teilor. Peste tot erau niște tei imenși care te-mbătau cu mirosul lor și te lipeau cu secrețiile lor de băncile de pe bulevarde, urmând să se hrănească din tine dacă rămâneai țintuit acolo.

Brăila mea a mirosit și a trandafirii de pe întreg Bulevardul Dorobanților, înainte să fie instalată linia de tramvai. Un prim-secretar de partid, deviat și inuman, a cultivat sfeclă pe tot bulevardul în locul trandafirilor. Da, sfeclă. Anul următor au instalat linia de tramvai și așa a rămas de-atunci.

Mirosul distinctiv al Brăilei, cel pe care-l trag în piept cum își ia orice brăilean doza de liniște, este cel al Dunării. Dacă miroși Dunărea și vezi șirurile de plopi și de sălcii de pe malul din față, știi că te poți arunca înapoi în timp câteva zeci de ani. Uneori este amestecat cu mirosul vag de motorină de la vapoare sau de la bac, dar e la fel de liniștitor ca mirosul de flori de tei de deasupra falezei.

Brăila mea mirosea, în drumul spre plajă pe care-l făcea tot orașul cu religiozitate în fiecare duminică, și a dejecții și a borhot de la fabrica de bere pe lângă care ajungeai la bac – cohortele de brăileni chiar nu aveau loc decât pe malul celălalt, toată lumea mergea la plajă pe celălalt mal al Dunării. Când am mai crescut, am băut de-acolo prima bere nefiltrată, furată în niște bidoane pe care nu cred că-și bătea cineva capul să le spele de ce-o fi fost anterior în ele.

Deși am fost martor bucuros al demolării caselor de pe Bulevardul Dorobanților – bucuros pentru că, la sfârșit de săptămână, când lucrările rămâneau nepăzite, ne jucam în gropile de fundație și pe mormanele gigantice de argilă, înghițind bucuroși tone de praf și rupându-ne mâini și picioare.

Brăila mai mirosea și a sare: Lacul Sărat. E amuzant să vezi oameni care sunt inițial negri de la nămolul terapeutic se albesc apoi de la sare. Ne aruncam cu plăcere și dezinvoltură unii altora palești grosolane de nămol, direct în cap, fără avertisment. Toți am înghițit apa aia mizerabilă, plină de tot felul de larve și de Artemia salina – niște crustacee minuscule, roșii, pe care le recoltam cu borcanele pline cu apă sărată și le dădeam peștilor de acvariu. Tot la Lacul Sărat, dacă știai copacii potriviți și cum să eviți paznicii zeloși, cu un binoclu bunicel putai să spionezi femeile de la nudism – aveau un țarc împrejmuit cu scânduri înalte, ferit de priviri dar nu și de ingeniozitatea unor copii de 10 – 12 ani.

Cum crezi că ar putea fi convins cineva să aleagă Brăila pentru un city break în țară, așa cum aleg acum Brașovul sau Sibiul?

Dacă ar fi să conving pe cineva să facă un city break în Brăila, i-aș spune că e cu totul și cu totul altceva. De fapt, acum se pot lăuda că au vizitat locuri pe care nu le-a vizitat nici dracu, că nu fac turism de masă și că nu se calcă pe picioare cu gloatele de turiști hămesiți. Brăila poate fi acum ce era Vama Veche în anii 70 – 80. O vizitezi tocmai ca să scapi de aglomerație și de zgomot. Nu știu cât atrage ideea asta, însă mie-mi place că în weekend este liniște, în centrul vechi nu e nici țipenie de om; pe străzile cu case vechi de 100 – 150 de ani, cu trotuarele pietruite tot de-atunci și copaci la fel de bătrâni te poți plimba ore bune fără să vezi pe cineva. Merg des în centru, în Grădina Mare – de sus se văd docurile, malul opus al Dunării, Munții Măcinului; cobor pe lângă Grădina Mare, ajung în zona plină de praf a docurilor, mă împiedic de rămășițele liniilor de tren și rămân pe malul Dunării în locurile unde, în liceu, mergeam să facem baie când chiuleam de la ore.

Cum ar arăta un tur al Brăilei gîndit și ghidat de tine? ce mi-ai arăta mie în Brăila? ce crezi că ar trebui să văd în Brăila, dacă vin într-un final de săptămînă, ca să mă îndrăgostesc de oraș?

Turul meu al Brăilei ar cuprinde evantaiul de străzi din Centrul Vechi. Acolo n-au ajuns demolările comuniste, parcă-parcă s-a mai renovat câte ceva în perioada recentă. Fără repere neapărat importante, te-aș duce din Bulevardul Cuza pe strada Eminescu (fostă Regală). Pe strada asta, mai jos ceva, există o casă care are un bust al lui Mihai Viteazu situat undeva la înălțime, știe puțină lume de el – pesemne că primul proprietar era cu simpatii unioniste. Bucata dintre Bulevardul Cuza și Centru e renovată integral, nu arată rău deloc dar e tourist trap și n-aș insista pe ea. Mă rog, e simpatic să ai unde bea o bere sau o cafea și face un pipi, măcar din când în când. Aș merge pe strada Polonă, unde încă mai este Teatrul de Păpuși. La case memoriale stăm prost, nu știm să vindem nimic. De exemplu, Mihail Sebastian n-are casă memorială, deși are un liceu numit în cinstea-i. Casa memorială Panait Istrati este improvizată în Grădina Mare, casa reală era undeva în Comorofca, un cartier de unde, în anii 80, nu prea se ieșea viu.

Revin obsesiv la Dunăre, te-aș plimba neapărat pe faleză, ba chiar sunt și vaporașe care fac plimbări dar știu că e nevoie de programare și de un număr minim de participanți. Mă rog, pe mine apropierea de apă mă obsedează, nu neapărat dintr-o barcă. Dunărea îți vorbește, chit că uneori îți arată niște dinți urâți plini de peturi și de gunoaie neadunate de nimeni. Dacă vrei să vezi serenitate, uită-te la unul dintre pescarii înșirați pe malul stâng al Dunării – știu dinainte că nu vor prinde nimic sau, în orice caz, nu mare lucru; și totuși, stau acolo cu orele, mai fumează o țigară, mai beau ceva din sticle camuflate, mai trage baboiul la undiță, trece vremea. Pescuitul în Insula Mare este de-a dreptul poetic, însă nu cred că vinde neapărat la categoria city break.

Te-aș duce și la teatru, este o clădire frumoasă, bine întreținută, dar tot tourist trap rămâne. La fel cu Ceasul Albastru din apropiere cu care, din motive care-mi scapă, ne mândrim toți brăilenii. Ți-aș povesti iar de moscheea transformată în biserică despre care am făcut un reportaj-compunere în liceu. Pentru turiști cred că ar atrage și fântâna de pe faleză, cu jocuri de lumini și cascade până jos, la șirul de gherete și mese cu mâncare și băutură.

În concluzie, în Brăila nu trebuie neapărat să vezi ceva, deși ar fi lucruri de văzut, însă în Brăila ai putea să simți. Așa l-aș numi, city break pentru simțuri, city break în care să te oprești și să asculți vântul, să miroși Dunărea, să te uiți și să te cauți în sălciile de pe malul Dunării. Poți contempla moartea, te ajută din plin crucile de pe mal, sunt puse aproape de alee; parcă intră altfel vinul când știi că diferența dintre viață și moarte poate fi o alegere proastă dintr-o amiază prea caldă.

Care este cuvîntul care crezi tu că descrie Brăila de azi cel mai bine și care este cuvîntul care ar descrie un viitor posibil al Brăilei? cum ar putea fi Brăila în varianta ei frumoasă?

Cuvântul care descrie Brăila de azi ar putea fi cenușa. Poți vedea cenușa fostului port important, cu comercianți bogați, clădirile sunt încă în picioare. De altfel, toate sediile administrației și lucrurile importante din Brăila, în afară de Primărie și alte câteva instituții, sunt în casele vechi și conacele construite de bogații vremii. Clădiri superbe – vezi Casa Agronomului, vis-a-vis de Primărie.

Pentru viitor, poate că s-ar potrivi mai bine speranța. Nu văd un alt viitor al orașului decât unul turistic. Potențialul este enorm, e nevoie doar de niște oameni care să pună totul în practică și să ofere turism pentru toți. Eu aș consolida și renova ce-a mai rămas din catacombele de sub Grădina Mare și de sub fosta cetate. Lângă fostul Palat al Telefoanelor încă se mai vede zidul vechi al cetății, acum acoperit de asfalt. Acolo aș săpa și l-aș acoperi cu sticlă groasă. Despre catacombe știu că o bună parte au fost injectate cu beton, exista pericolul surpării. Sunt sigur că pot fi restaurate, cu tot betonul din ele.

I-aș învia și le-aș face tururi tematice lui Codin și lui Terente, doamnele și domnișoarele cu siguranță vor chicoti, iar domnii vor trece mai departe nițel agasați. Aș consolida și vopsi casele din zona veche a orașului; în zona docurilor, pe malul Dunării, aș face mama tourist trapurilor – o zonă cu grătare cu pește, fix acolo făcând și debarcaderul: coboară omul din vaporaș, simte mirosul de pește, pac!, toată lumea este fericită.

Nu știu câtă lume și-ar dori să vadă natură, dar avem și posibilitatea asta: ceea ce se cheamă Insula Mică a Brăilei, un parc natural care se mai numește și Balta lui Terente.

Ca linie generală, aș face orașul eminamente turistic, aș da directivă de la primărie să zâmbească lumea la turiști, să li se dea gratis turiștilor brelocuri în formă de pește sau de ancoră, l-aș găti și dichisi în permanență, l-aș pune pe Alifantis să cânte lunar la Brăila, îndatorire de fiu al Brăilei.

Galerie de imagini

Ți-a plăcut articolul?

Dă-ne un Like!
Ne ajută să continuăm

Du vorba mai departe!
Distribuie-l prietenilor

Ți-a plăcut articolul?

Dă un Like acestui articol!
Ne ajută să continuăm

Du vorba mai departe!
Distribuie-l prietenilor

Apreciază-ne pagina!
Îți vom fi recunoscători