Ana Aslan – tinerețea fără bătrânețe s-a născut la Brăila

Numele Anei Aslan este asociat, de obicei, cu cel al Gerovitalului, celebrul produs geriatric, sau cu Institutul situat lângă Capitală, care îi poartă numele. Puțini știu, însă, că Ana Aslan este brăileancă, născută într-un dintre numeroasele familii de armeni care populau orașul nostru la sfârșitul secolului trecut.
Facebook

În ianuarie 1897, în prima zi a anului, tânăra Sofia o aducea pe lume pe mezina familiei – Ana Vasilichia. Familia Aslan mai avea, până la acea dată, alți trei copii: fiica cea mai mare, Angela (care a dovedit un talent deosebit pentru arte) și cei doi băieți, Bombonel și Sergiu (amândoi cu înclinații pentru științele exacte, studiind chimia la Dresda). Micuța Ana a urmat cursurile școlii elementare și apoi pe cele ale Colegiului Romașcanu, din Brăila. Între timp, situația financiară a familiei s-a deteriorat, pe fondul înclinației d-lui Aslan către jocurile de cărți. În scurt timp, starea sănătății acestuia s-a agravat, iar capul familiei a murit pe când mica Ana avea doar 13 ani. 

Acest deces survenit timpuriu, precum și faptul că la data nașterii Anei, mama sa avea doar 34 de ani – în timp ce tatăl său, Mărgărit, trecuse deja de 54 de ani, se pot constitui în motivații pentru preocuparea pe care viitoarea femeie de știință a avut-o, până la sfârșitul vieții sale, de a găsi o modalitate de luptă împotriva îmbătrânirii. 

După moartea tatălui, familia Aslan se mută la București. Ana și-a continuat studiile la Școala Centrală și, impresionată de performanțele lui Aurel Vlaicu, și-a dorit să devină pilot. Urmează însă cursuri de medicină la Universitate, lucrând, pentru a se întreține, în spitale din oraș. După absolvire, își desfășoară profesia în cadrul câtorva spitale din București și Timișoara, ajungând să profeseze ca prima femeie cardiolog și primul profesor femeie de clinică medicală. La începutul anilor 50 începe să studieze efectele tratamentului cu procaină în afecțiunile circulatorii. Profesorul Parhon, mentorul său, o încurajează să își continue cercetările într-un cămin de bătrâni. După moartea profesorului Parhon, Ana Aslan preia conducerea primului Institut de Geriatrie din lume, creat de acesta în 1958. Primul medicament creat de ea, celebrul Gerovital H3, a fost omologat în 1957, fiind apoi brevetat în peste 30 de țări. În 1960, începe cercetările pentru un nou produs pe care îl brevetează

în 1980, împreună cu Elena Polovrăgeanu. a brevetat Aslavitalul, folosit într-o serie de terapii menite să îmbunătățească starea sistemului nervos și cardiovascular. În prezent, mărcile Gerovital și Aslavital sunt înregistrate în 154 de state. Ana Aslan înființează, în 1959, Societatea Română de Gerontologie și Geriatrie, pe care o conduce până în ultimul moment al vieții. 

Pe lângă activitatea sa științifică prodigioasă, medicul român a desfășurat și o serie de activități umanitare, îngrijind o serie de persoane vârstnice care au avut de suferit din pricina regimului comunist. Aslan, care a încetat din viață în 1988, la vârsta de 91 de ani, a ținut conferințe în 57 de țări ale lumii și a primit 81 de titluri, premii și distincții, iar conceptul său privind profilaxia îmbătrânirii se aplică în peste 200 de centre medicale din întreaga lume. 

Printre personalitățile internaționale pe care le-a tratat de-a lungul carierei se numără Charles de Gaulle, Konrad Adenauer, Salvador Dali, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Pablo Neruda, Aristotel Onassis, Jaqueline Kennedy, Imelda Marcos, Indira Gandhi, Marlene Dietrich, Lillian Gish, Somerset Maugham, Iosip Broz Tito etc.

În prezent, fosta școală cu profil sanitar din Brăila îi poartă numele, devenind din 1992 Colegiul Național Ana Aslan.

Ți-a plăcut articolul?

Dă-ne un Like!
Ne ajută să continuăm

Du vorba mai departe!
Distribuie-l prietenilor

[yuzo id=527]
[yuzo id=528]
[yuzo id=706 ]
[yuzo id=720 ]

Ți-a plăcut articolul?

Dă un Like acestui articol!
Ne ajută să continuăm

Du vorba mai departe!
Distribuie-l prietenilor

Apreciază-ne pagina!
Îți vom fi recunoscători