Nu se știe exact când anume a început să fie folosită această vorbă, însă filologii susțin că a fost consemnată, pentru prima dată în mod oficial, de către cunoscutul Anton Pann. Acesta scrie, în capitolul „Despre învăţătură” din lucrarea sa „Povestea vorbei” – publicată în anul 1847: „Cine întreabă nu greşeşte. Orbul cu întrebarea a nimerit Brăila”. Dacă îi întrebați însă pe brăilenii bătrâni, vă vor spune că adevărata zicală ar fi „a nimerit ca orbul prin Brăila”.
Cât despre semnificația expresiei, în prezent există câteva variante. Primele două pornesc de la amplasarea și structura orașului. Astfel, se spune că Brăila ar fi fost, pe vremuri, cel mai important / singurul oraș cu port la Dunăre, fapt pentru care ar fi fost imposibil pentru un comerciant, fie el și lipsit de vedere, să nu găsească drumul către urbe. O variantă a acestei legende se leagă de modul în care străzile orașului au fost construite: circular, asemenea unui evantai, pornesc dintr-o parte a orașului de la Dunăre pentru a ajunge înapoi tot pe malul fluviului. O altă poveste spune că Brăila ar fi fost atât de ușor de găsit, chiar și de către un orb, pentru că acesta nu ar fi trebuit decât să se țină după dâra de cereale scursă din sacii cu grâne care se strângeau din toată zona, pentru a fi îmbarcate pe corăbiile din port.
Poate că poveștile sunt exagerate, însă realitatea istorică ne spune că, în trecut, Brăila a fost considerat atât cel mai important port de la Dunărea maritimă, cât și un important obiectiv strategic și militar. Prin urmare, rețeaua de drumuri din zonă a fost dezvoltată pentru a avea această localitate drept punct terminus – de aici, și posibila justificare a expresiei „a nimerit orbul Brăila”.
O explicație vine și din partea lingviștilor: de fapt, Brăila din proverb nu s-ar referi la orașul dunărean, ci ar fi doar o pronunție românizată a denumirii celebrului alfabet tactil, inventat de francezul Louis Braille pentru a-i ajuta pe nevăzători. Conform acestora, în Țara Românească se găseau, încă de prin 1850, locuri în care se găseau de vânzare publicații tipărite în acest alfabet. Pentru a nimeri la aceste librării, nevăzătorii întrebau unde anume se găsesc cărțile în Braille, iar de la Braille la varianta românizată Brăila nu a mai fost decât un pas.
La final, vă prezentăm și cea mai frumoasă și mai înduioșătoare poveste legată de această expresie: de mult de tot, se spune că un copil care și-a pierdut vederea călătorea, împreună cu părinții săi, de la București la Brăila. Tâlharii i-au atacat să îi prade, iar singurul care a scăpat cu viață a fost băiatul. Lipsit de vedere și fără a se putea orienta, acesta a nimerit pe malul Dunării, într-un sat. Întrebând sătenii cum ar putea ajunge în orașul în care îl așteptau rudele, oamenii i-au spus că, dacă va merge pe malul apei, în direcția sa de curgere, va nimeri negreșit Brăila.
În fine, poveștile sunt multe și frumoase.Important este că ele duc mai departe numele Brăilei!
