Lilly Gușeilă s-a născut în februarie 1909 la Brăila, într-o familie de profesori. Pasiunea pentru teatru o poartă spre București, unde urmează cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, pe care le absolvă în 1928. Debutează în același an pe scena Naționalului, în piesa „Lorenzaccio” a lui Alfred de Musset. Obține o bursă și părăsește apoi scena românească, urmând cursuri de artă dramatică la Paris în perioada 1928 și 1931. Aici îl reîntâlnește pe Nicolae Carandino, fost elev al tatălui său. Cei doi se îndrăgostesc și se căsătoresc în Orașul Luminilor.
Actrița revine pe scena bucureșteană – mai întâi interpretând o serie de roluri la teatrele Regina Maria, Maican, Odeon, Victoria, Bulandra iar, din 1935, la Teatrul Naţional. În 1941 primește Premiul pentru creație acordat tinerilor actori, pentru rolul Margaretei din Faust. Se numără printre puținele actrițe ale vremii care s-au bucurat, chiar de la debut, de roluri importante. Un alt actor celebru al acelor vremuri, Fory Etterle, spunea despre Lilly Carandino că avea „un temperament de o natură cu totul aparte, puternic şi adânc şi, în acelaşi timp, de o mare delicateţe, avea o apariţie de o paloare stranie, fascinantă, ca şi când ar fi iradiat lumină, când intra în scenă”.
În 1947 este arestată alături de soțul său, Nicolae Carandino, ca parte a „grupului de la Tămădău” – când liderii țărăniști au încercat să părăsească România, însoțiți de familiile lor, la bordul unui avion particular. „Maniu îmi spusese că nu e cazul să ne luăm cu noi nevestele. Se făcea o singură excepţie: N. Penescu condiţionase plecarea lui de plecarea simultană a soţiei sale. Fără să am vreo certitudine, ba chiar dimpotrivă, i-am spus (lui Lilly) că o iau şi… să-şi facă bagajele.Le-a făcut într-o stare de exaltare care, mai târziu, examinate de Securitate, urma să provoace legitime nedumeriri. Obiecte secundare, mănuşi, fotografii, ziare înghesuite. Rochiile indispensabile în schimb, se împătureau puţine şi la întâmplare. Lilly nu avea, fireşte vocaţie politică, dar în momentul dat era alături de mine, iar eu, bănuind ceea ce ar fi urmat, în defavoarea ei, dacă o părăseam, m-am grăbit – din bunăvoinţă – să o îmbarc într-o aventură din care nu s-a mai putut degaja. Fiecare dintre noi pluteam în absurd, fără să ne dăm seama că oricât de legitime, oricât de raţionale ne-ar fi faptele, destinul avea socotelile lui aparte, socoteli în măsură să le răstoarne pe cele individuale. (…) Am ajuns relativ repede la Tămădău, lângă Fundulea, unde urma să sosească la ora 6 dimineaţa avionul. Cele câteva ore care ne mai despărţeau de ora fatală le-am petrecut în conversaţii mai mult sau mai puţin glumeţe. Devreme ce zarurile erau aruncate, nu credeam că ezitările melancolice, anxietăţile şi spaimele aveau vreun rost. De altfel, dintre noi toţi, singură Lilly avea presimţirea catastrofei care ne aştepta. Sensibilitatea ei de femeie şi mai ales formaţia profesională i-au permis presimţiri uluitoare. În timp ce noi vorbeam în general despre viitor, ea examina cu ochi lucizi prezentul. Şi descoperea că toţi călătorii care ne însoţeau erau în realitate agenţi, că intrasem într-o capcană îngrozitoare şi că eram de o teribilă inconştienţă devreme ce nu ne dădeam seama de adevăr” – descrie Nicolae Carandino episodul Tămădău în cartea sa de memorii „Nopți albe și zile negre. Memorii din închisorile și lagărele comuniste”.
Condamnată la 6 luni de închisoare corecțională, actrița a fost eliberată în 1948 din Penitenciarul Central de Femei din Ilfov. Lia Lazăr-Gherasim, fiica fruntaşului PNŢ Ilie Lazăr, arestat la Tămădău, a consemnat despre această perioadă: „Ne-a povestit mai târziu mama, cât de impresionant era sa o vezi pe marea și frumoasa Lilly Carandino cum urca pe prici și recita “De la Nistru pân’ la Tisa” cu atâta pasiune încât și gardiencele ce ascultau la ușa și se uitau prin vizetă, cereau: “mai zi o dată, doamna artistă”.
Până în 1964, actriței i s-a interzis să profeseze. A mai jucat, apoi, până în 1969, scena Teatrului de Stat din Ploieşti. Lilly Carandino s-a stins din viață în 1995 la București.
