Actualul restaurant Carol este găzduit într-un imobil vechi de circa 150 de ani, reprezentativ pentru perioada de glorie a orașului Brăila. Construit în a doua jumătate a secolului XIX (aproximativ în 1870), edificiul fost ridicat ca locuință privată, fiind cunoscut la vremea aceea drept „Casa cu Palmieri”.
În anul 1925 i se anexează un nou corp de clădire și i se schimbă destinația, devenind sediul Băncii Italiene. După 1940, redevine locuință privată, dar este, mai târziu, naționalizată și se transformă în restaurantul „Brăila” și, mai apoi, în cofetăria „Select”. În prezent, clădirea a trecut printr-o minuțioasă renovare și reabilitare, fiind transformată într-un restaurant elegant, ce asigură atmosferă de rafinament și bun gust.
Imobilul este compus din subsol, parter, etaj și terasă. La parter, s-a păstrat un salon de evenimente, construit în stil neoclasic, remarcabil prin coloanele stucco și tavanul casetat, candelabrele din sticlă de Murano, oglinzile venețiene și tapiserii bogate. Ușa principală, lucrată din lemn masiv, a fost reconstruită după ușa originală, cu vitralii. P parte din glasvandul care asigură accesul către holul clădirii este cel original, cealaltă parte fiind o reconstituire fidelă.
Accesul către etaj se realizează prin intermediul unei scări monumentale, realizată în întregime din lemn, cu elementele de balustradă bogat sculptate. La mijlocul scării a fost amenajat un spațiu de odihnă, cu două fotolii de epocă ce încadrează o măsuță cu blatul din marmură, având de o parte și de alta două vitralii reprezentând doi păuni. Deasupra scării este amplasat un luminator realizat, de asemenea, în tehnica vitraliului.
Saloanele de la etaj sunt amenajate respectând arhitectura vremii, cu mobilier de epocă, pereți lambrisați sau tapetați cu material textil și sunt decorate cu obiecte vechi, specifice perioadei interbelice.
Subsolul clădirii, care a fost amenajat ca seif pe când aici funcționa banca, găzduiește în prezent o cramă.