Născut în 26 februarie 1903 la Brăila, Ioan Moscu avea origini grecești. Mama sa, Terpsichore Constantinidi, era din Constanța, în timp ce tatăl său, Lascăr, își avea originea în Mesembria (Nesebar), pe malul Mării Negre. De acolo s-a stabilit la Brăila, unde a deschis o patiserie și apoi a lucrat ca bijutier.
Atras de muzică încă din copilărie, Moscu a fost îndrumat de institutorul Calinicos să studieze chitara, banjo și mandolină. Ulterior, profesorul Costia l-a dus la Biserica „Buna Vestire”, unde dirijorul Gherasim l-a încurajat să se afirme pe post de sopran. Cu mare ușurință a învățat cinci limbi străine, vorbind franceză, italiană, engleză, germană și greacă fluent. Prima sa educație formală a avut loc la școala greacă din Brăila și a continuat să învețe în acel oraș, urmând cursuri și la conservatorul Lyra, înainte de a termina liceul în Galați .
În perioada 1921 – 1922 a fost funcționar la Agenția Maritimă M. Embiricos et Co. A petrecut apoi doi ani la Agenția P. Macri et Son din Brăila, iar din 1925 până în 1929 a lucrat la Banca Chrissoveloni din București. În timp ce era student la aeronautică, cineva l-a sfătuit să-și folosească talentul muzical și să facă niște înregistrări. Din acel moment, muzica a devenit profesia lui.
A debutat în industria spectacolelor la barul Zissu de pe strada Șerban Vodă, București. În 1928 i-au apărut primele discuri la Casele Homocord și Parlophon. Anul următor, celebra Casă de discuri His Master’s Voice îl invita la Viena, pentru înregistrări. În aceeași perioadă, a publicat o carte de epigrame, a realizat și primele sale înregistrări de gramofon și a apărut pentru prima dată la radio. A luat lecții de muzică în 1930, a trecut un examen și a fost confirmat ca artist profesionist. H. Nicolaide l-a angajat la Teatrul Alhambra, unde a cântat în operetele Alhambritta, Lăsați-mă să cânt și Contesa Maritza .
În 1931, a făcut turnee în România alături de Ion Manolescu, actor la Teatrul Național București. În acel an a semnat un contract exclusiv cu RCA Records, cu sediul în Londra . Până în 1936, repertoriul său include aproximativ 300 de melodii de diferite genuri, atât românești, cât și străine; a ajutat la popularizarea tangoului din țara sa natală. În 1932 a plecat la Berlin, unde a înregistrat discuri cu orchestre celebre precum Honigsberg sau James Kok și a luat lecții de bel canto cu profesorul Korst.
A fost cooptat și în distribuția filmului-document O noapte furtunoasă (1943), după piesa de teatru a lui Ion Luca Caragiale, unde Jean Moscopol a făcut figurație, interpretând rolul șansonetistului care cânta la Grădina de vară „Union”.
Odată cu sfârșitul celui de-al doilea război mondial, popularitatea lui Moscopol are de suferit, întrucât opiniile sale politice erau în contrast puternic cu cele ale Partidului Comunist Român. Nedorind să servească regimul, a reușit să fugă în Statele Unite în 1947. Ajuns în New York , a lucrat ca portar de hotel, investind banii câștigați într-un mic ansamblu muzical. Cu acest grup a continuat să cânte melodiile care i-au adus renume în Bucureștiul anilor 1930, precum și muzică anticomunistă și cu tematică exilată. A jucat un rol activ în parohia ortodoxă română Sfântul Dumitru.
În anii 1970, Moscopol a înregistrat o serie de cântece cu ajutorul lui Aristide Buhoiu , directorul ziarului Universul. Acestea au fost lansate la București în 1993. Jean Moscopol a murit în exil în 1980, fără să se căsătorească niciodată.
„George Enescu a spus că nu există muzică ușoară și muzică grea, ci numai muzică bună și proastă. Jean Moscopol făcea muzică bună. Cred că el, Moscopol, a fost un Maurice Chevalier al muzicii românești. Era un senior al cântecului, de o eleganță perfectă, sufletească și vestimentară!” Gică Petrescu
