Pe numele său întreg Arthur Petre Anton Bartolomeu Francisc Maria Garguromin Verona (cel care avea să devină, peste ani, unul dintre cei mai importanți pictori români de la jumătatea secolului trecut) s-a născut în anul 1867, la Brăila. Familia Verona avea rădăcini albaneze și dalmate, fiind înnobilată în 1478. Mama lui Arthur, contesa Amalia di Lucovich și tatăl său, Francesco Spiridon Verona, căpitan de marină civilă şi armator de corăbii, au venit la Brăila pentru a organiza, la cererea principele Munteniei, Gheorghe Bibescu, o flotă comercială şi o casă comerţ cu cereale.
Arthur Verona a studiat la Cernăuți, urmând, mai apoi, studii militare la Academia din Viena pentru a deveni ofițer de dragoni în armata austriacă. În ciuda rigorilor carierei militare, Arthur Verona își expune la Viena, în această perioadă, prima sa lucrare, „Patrula de noapte” și participă la expoziția Salonul Secesioniștilor de la München. Din 1894 renunță definitiv la viața militară și se dedică exclusiv picturii. În ciuda obiecțiilor tatălui familiei, alți doi frați, Nicolae Henri Verona şi Paul Verona, dovedesc din plin virtuți artistice, găsindu-și împlinirea în pictură.
Anul 1895 îl găsește ca elev la Academia de Arte Frumoase München, iar în 1899 pleacă la Paris, pentru a studia la Academia Julian cu profesori precum Jean-Paul Laurens și William-Adolphe Bouguereau. Expune în cadrul Expoziției internaționale de la Paris în 1899 și 1900, apoi revine în țară unde, alături de alți oameni de cultură ai vremii, fondează în 1901 Societatea Tinerimea artistică.
Lucrările sale din țară sunt remarcate de Nicolae Grigorescu, care le laudă și, astfel, tânărul pictor, considerat un bun portretist și un talent în pictura murală și monumentală, începe să primească tot mai multe distincții, atât pe plan local cât și internațional (este distins prin decret regal cu Medalia Bene Merenti Clasa I, primește Medalia de Aur la câteva ediții ale Salonului de pictură de la München). Considerat a fi un „bun național”, picturile sale sunt duse la adăpost în 1917, în Rusia, împreună cu tezaurul României. În 1924 participa la a XXIII-a Bienală de la Veneția cu 7 picturi, lucrarea intitulată „Nuntă în Moldova” fiind cumpărată de regele Umberto al Italiei, iar în 1926 Regina Maria îi comandă pictura capelei Castelului de la Bran.
Din păcate, din cauza reumatismului, este amenințat, în 1934, cu paralizia, iar în anul următor acestui episod legat de sănătate, un incendiu devastator îi distruge atelierul în care erau peste peste 100 de lucrări. În 1940 ajunge profesor la Școala superioară de pictură și sculptură bisericească de pe lângă Arhiepiscopia București iar, în anul următor, datorită meritelor sale, i se acordă naturalizarea de către generalul Ion Antonescu și i se fixează o pensie lunară. Artistul se stinge din viață, după o lungă suferință, în anul 1946.
O stradă din centrul Bucureștiului poartă, în prezent, numele acestui fiu al Brăilei. Calcanul mai multor case de pe această stradă a devenit suport pentru o serie de picturi murale de mari dimensiuni ale unor artiști urbani contemporani. Tradiţia artistică a familiei Verona este continuată de Cristina Verona Tobi, nepoata pictorului.
