Iosef, fiul Clarei și al lui Mendel Hechter, viitorul scriitor Mihail Sebastian, s-a născut la Brăila la 18 octombrie 1907. A urmat cursurile școlii și ale liceului în orașul natal, manifestând de timpuriu înclinații literare. După finalizarea studiilor liceale, debutează – sub pseudonimul Eraclie Pralea – în revista ieșeană „Lumea”, iar, un an mai târziu, ca redactor al celebrei publicații „Cuvântul” folosește pseudonimul Sebastian. În cadrul redacției, îl întâlnește pe Mircea Eliade, de care-l va lega ulterior o lungă prietenie. În paralel, își termină studiile în cadrul Facultății de Drept a Universităţii din Bucureşti, unde îl are ca profesor pe un alt celebru brăilean, filosoful Nae Ionescu.
În perioada 1930-1931, Sebastian își pregăteşte doctoratul la Paris, dar eșuează în această tentativă și lucrează ca avocat pledant în București. Un an mai târziu, publică jurnalul „Fragmente dintr-un carnet găsit”, urmat, un an mai târziu, de romanul „Femei”. Nae Ionescu îi scrie, în 1934, o prefață critică, antisemită, pentru următorul roman jurnal, „De două mii de ani”, în care Sebastian descrie condiția evreului în România. Acesta este urmat de volumul de publicistică, „Cum am devenit huligan”.
Celebrul său roman, „Oraşul cu salcâmi”, început în 1931, vede tiparul în 1935 – mulți critici literari identificând, ulterior, denumirea volumului cu orașul natal a scriitorului. Începe lucrul la următorul roman, „Accidentul”, dar manuscrisul îi este furat în Franța, astfel că Sebastian este nevoit să rescrie de la 0 lucrarea pe care o publică în 1940. În această perioadă deține funcția de redactor la „Revista Fundaţiilor Regale” și debutează ca dramaturg, comedia „Jocul de-a vacanţa” fiind jucată pe scenă în 1939, iar „Steaua fără nume” (sub pseudonimul Victor Mincu) în 1942. Rolul principal din „Jocul de-a vacanţa” a fost scris de Sebastian pentru una dintre cele mai frumoase actrițe ale vremii, Leny Caler, de care autorul a fost îndrăgostit.
În timpul regimului legionar are de suferit datorită curentului antisemit, nu mai poate lucra în presa vremii, iar piesele sale nu mai pot fi jucate.În 1945 este numit consilier la Ministerul Afacerilor Externe, iar în data de 29 mai, scriitorul moare într-un accident stupid la Bucureşti, călcat de un camion. Este îngropat la cimitirul evreiesc Filantropia, unde o alee îi poartă numele.
Ultimele sale comedii, „Ultima oră” şi „Insula” sunt puse în scenă după moartea sa, ultimei dintre piese, neterminată, fiindu-i adăugat un final scris de Mircea Ştefănescu. Jurnalul său din perioada 1934-1944, în care descrie evenimente reale legate de mișcarea antisemită, este publicat abia în 1996. Volumul a avut un traseu extrem de aventuros: manuscrisul a fost scos din țară prin curier diplomatic de fratele mai mic al scriitorului, Andrei Benu Sebastian, și a ajuns la Ierusalim. Familia și-a dat cu greu acceptul pentru publicare, contractul cu editura Humanitas fiind obținut, după îndelungi insistențe, de către Harry From, regizor evreu din România care a trăit în SUA și a creat Fundația „Mihail Sebastian”. Jurnalul a fost tradus apoi în Franța, SUA, Olanda, Cehia, Suedia și Germania, unde autorului i s-a conferit, postum, importantul premiu de carte „Geschwister Scholl” pe anul 2006, atribuit de Asociația germană a librarilor.
Piesa sa „Steaua fără nume” a devenit celebră în 1967, într-o ecranizare româno-franceză, în care rolurile principale au fost deținute de Claude Rich și Marina Vlady. Nepoata sa, Michelle Hechter, publică în anul 2000 volumul „M și M”, în care tratează pe larg viaţa unchiului său. Liceul Teoretic ,,Mihail Sebastian” din Brăila îi poartă numele începând din anul 2004. Din anul 2013, orașul cinstește, anual, memoria marelui scriitor prin Festivalul Internațional „Mihail Sebastian”, eveniment organizat de Federația Comunităților Evreiești din România ce propune publicului evenimente artistice și științifice de înaltă calitate.
