Nae Ionescu s-a născut la Brăila în anul 1890, ca fiu al Eugeniei şi al lui Christache (Hristea) Ionescu, o familie săracă. Rămas orfan de tată la o vârstă fragedă, Nae se mândrește cu bunicul său pe linie paternă, Stroe Ivaşcu, unul dintre reprezentanţii ţăranilor în primul divan ad‑hoc al Ţării Româneşti. Pornind de la caracteristicile sale fizice, Nae Ionescu va afirma, mai târziu, că are origini țigănești și că s-ar trage din neamul hindușilor. cei mai vechi filosofi ai lumii.
Își urmează studiile în orașul natal, însă firea sa răzvrătită îi face o serie de probleme. Punând autoritatea profesorilor sub semnul întrebării, influențat fiind de ideile socialiste ale vremii (cu această ocazie îl cunoaște pe Panait Istrati), este exmatriculat din liceul Nicolae Bălcescu, în ultimul an de studiu. Pentru a rezolva problema, mama sa face o contestație care ajunge la Ministerul Instrucțiunii, iar tânărului Nicu Ionescu i se permite să își pregătească de unul singur examenele de sfârșit de an și bacalaureatul și să le susțină la oricare alt liceu din țară.
Pleacă apoi la București, unde urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, absolvind în 1912, cu specializare în filosofie. În această perioadă o cunoaște pe viitoarea sa soție, Elena‑Margareta Fotino, care îi era colegă mai mică de facultate. Profesor la Liceul Matei Basarab din Bucureşti, începe colaborarea cu publicații bucureștene și pleacă în Germania, la Göttingen, pentru a-și termina studiile. Înainte de Primul Război Mondial revine în țară și îşi satisface stagiul militar la Brăila. În 1915, se căsătoreşte cu Elena Margareta Fotino, intrând într-o familie distinsă, cu mari posibilități materiale și se ridică pe scara socială. În ianuarie 1916, tânăra familie pleacă în Germania, unde Ionescu își reia studiile. După intrarea României în război este închis într-un lagăr de prizonieri la Hanovra, unde se naște și primul său său fiu, Radu. Este eliberat 1917, cu condiţia de a nu părăsi Germania şi de a-şi găsi în prealabil un post. Al doilea băiat, Răzvan, se naşte în 1918. În 1919 îşi susţine doctoratul în filosofie la Universitatea din München și revine în ţară, unde se dedică unei cariere didactice şi jurnalistice.
Între 1919-1925, colaborează cu revista Ideea europeană. Un articol publicat în Gazeta Matematică îi aduce, în anul 1923, Premiul de filosofie matematică. Din 1926, Nae Ionescu conduce ziarul Cuvântul, unde publică lucrări ale unor nume marcante, precum Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian sau Emil Cioran. Ajuns profesor la facultatea de Litere din Bucureşti, Nae Ionescu devine idolul noii generaţii naţionaliste din România.
În 1934, ca urmare a asasinării lui I. G. Duca, Nae Ionescu este arestat la Sinaia, iar ziarul Cuvântul este suspendat. Eliberat în luna martie, își reia cursurile universitare și activitatea publicistică. Ca promotor al ideologiei legionare, este din nou arestat în 1939.
În ciuda căsniciei sale timpurii și a poveștii romantice de dragoste cu cea care i-a devenit soție, Nae Ionescu nu a fost un soț fidel, fiind renumit pentru câteva legături amoroase cu femei celebre ale vremii. Printre poveștile de dragoste de notorietate publică se numără cele legate de soția muzicianului George Enescu, Maruca Cantacuzino, pe care o părăsește pentru pianista Cella Delavrancea. Drept urmare, prințesa Cantacuzino intră în depresie și încearcă să se sinucidă din dragoste, dându-și foc și turnându-și pe față acid sulfuric. Rămasă desfigurată, cu o cicatrie pe obrazul drept, Maruca Cantacuzino va purta în public, până la sfârșitul vieții, o pălărie cu voal. Povestea de dragoste cu Lucia Popovici Lupa, fiica unui profesor universitar cu influenţă în Mişcarea Legionară, a fost socotită, la vremea respectivă, ca fiind motivația pentru care Nae Ionescu s-a alăturat mișcării legionare.
O altă poveste legată de Nae Ionescu, mult gustată la vremea respectivă, este legată de conflictul acestuia cu patriarhul Miron Cristea, pe l-a atacat sistematic în articolele sale. Drept răzbunare, Cristea a dat ordin ca filosoful să fie reprezentat sub forma unui drac în pictura murală de pe peretele bisericii patriarhale.
Nae Ionescu moare în 1940, în urma unui atac de cord cauzat de o țigară oferită la o petrecere câmpenească. Decesul are loc în vila sa de la Băneasa, în prezența Cellei Delavrancea. După moartea sa, vila somptuoasă de la Băneasa în care Nae Ionescu a locuit o lungă perioadă de timp, i-a servit drept reședință Mareșalului Ion Antonescu iar astăzi este sediul „Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa”. Opera sa a fost interzisă în timpul regimului comunist dar, cu toate acestea, filosoful a rămas în conștiința discipolilor săi.
