Născut în 1905 la Brăila, Carandino se trage într-o familie de intelectuali cu origini grecești. Mama sa provenea din mica burghezie, fiind educată în spiritul vremii: cânta la pian, vorbea și scria perfect franțuzește. Tatăl său, pe care Nicolae l-a idolatrizat întreaga sa viață, a studiat medicina la Paris cu celebrul medic Charcot. Crescut în spiritul cosmopolit al orașului acelor vremuri, Nicolae urmează (după ce își finalizează studiile la liceu Nicolae Bălcescu din Brăila) dreptul și filosofia la București și Paris.
În timpul studiilor din Franța o reîntâlneşte pe fiica profesorului său de latină-germană din Brăila și se căsătorește cu aceasta – actrița Lilly Carandino urmând a fi considerată o Greta Garbo a României, prin izbitoarea asemănare cu vedeta hollywoodiană. La întoarcerea în România, preia funcția de redactor șef al revistei Facla, condusă de N. D. Cocea, colaborând în paralel cu alte publicații precum Credinţa, Reporter, Azi, Floarea de Foc. Între 1938 și 1944, deține funcția de vicepreședinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști .
În timpul celui de-al doilea Război Mondial, imediat după rebeliunea legionară, Carandino devine director al Teatrului Național, înlocuindu-l pe Haig Acterian, care fusese arestat de către Garda de Fier. Din această postură, a lansat mari actori precum Radu Beligan sau Carmen Stănescu. De asemenea, a cunoscut-o bine pe Hariclea Darclée și a devenit biograful acesteia, publicând volumul „Viața de glorie și pasiune a marii cântărețe Darclée”.
Opunându-se regimului autoritarist al lui Ion Antonescu, publicistul este arestat în 1942 și închis în penitenciarul Târgu Jiu alături de Victor Eftimiu, Mihai Ralea, Zaharia Stancu. Ca membru al Partidului Național Țărănesc, ajunge, în perioada 1944 – 1947, la rugămintea lui Iuliu Maniu, editor al ziarului Dreptatea – care devine în această perioadă cea mai importantă publicație de opoziție anticomunistă.
Carandino este arestat, din nou, în 1947, în urma „înscenării de la Tămădău”, alături de majoritatea fruntașilor țărăniști. I se propune alternativa emigrării în Grecia, deoarece Partidul Comunist nu îl dorea aproape de Iuliu Maniu, dar Carandino refuză. Este condamnat la 6 ani de închisoare, 2 ani de degradare civică, confiscarea averii și 1.000 de lei cheltuieli de judecată. Închis alături de Iuliu Maniu la Sighet, îl îngrijește pe acesta în ultimele sale luni de viață – marele politician împărtășindu-i testamentul său, atât cel politic cât și cel religios. Carandino va publica, ulterior, aceste mărturii în cartea sa de memorii ,„Nopți albe și zile negre. Memorii din închisorile și lagărele comuniste”: “Eu am fost manist, unul dintre apărătorii lui Maniu, unul din apropiaţii lui. Maniu a fost un om excepţional, am stat mult timp cu el împreună şi îl îngrijeam… Când a murit la Sighet, m-au dus pe mine repede, de ce nu ştiu, să îi închid ochii. Eu i-am închis ochii lui Maniu. Prin faptul că i-am închis ochii era o garanţie pentru toată lumea că a murit, pentru că toţi ştiau că eu nu am să spun despre Maniu că e mort când e viu. Pe când toată lumea minţea, asta era o minciună care nu se putea presupune din partea mea. I-am închis ochii şi am rămas cu figura lui întipărită în memorie. Ţara nu a avut mulţi oameni cum a fost Maniu.”
A fost ultimul supraviețuitor dintre cei arestați împreună cu Maniu: cei șase ani de temniță s-au transformat, de fapt, în nouă ani de pușcărie, la care s-au adaugat, până în 1962, domiciliul forțat în Bărăgan. Revine în presă cu o serie de cronici teatrale, plastice și traduceri și semnează traduceri din limbile greacă, franceză și italiană. Începând cu 1971, publică o serie de volume având ca subiect arta teatrală. Memoriile sale, scrise după eliberarea din închisoare, nu au fost publicate decât în 1986 – nu în România, ci la editura „Dreptatea“ din New York, sub titlul „Zile de istorie“. Cu toate acestea, manuscrisul a circulat clandestin în mediile literare din țară. Prima ediție românească completă a lucrării, sub titlul dat de autor, a fost publicată în 1992 și apoi reeditată în 2017 de către Fundația Academia Civică.
Scriitorul și publicistul încetează din viață în 1996 și este înmormântat la București. În1995, Nicolae Carandino a fost declarat Cetățean de Onoare al orașului Brăila.
